Yoga – scurtă istorie

Subiect: Yoga

Probabil deja lumea are o idee despre ce e Yoga, însă pentru a putea înțelege mai bine sistemul Yoga ar trebui să îi cunoaștem atât originile, cât și transformările prin care a trecut de-a lungul timpului. O scurtă privire asupra istoriei Yoga ne va ajuta să îi putem aprecia bogata tradiție, sau chiar – de ce nu – să o integrăm în viața de zi cu zi. Deși se spune că Yoga e la fel de veche ca și întreaga civilizație umană, nu există dovezi fizice care să susțină această afirmație.

Cele mai timpurii dovezi arheologice ale existenței Yoga pot fi găsite în niște sigilii de piatră care înfățișează posturi Yoga. Aceste sigilii de piatră poziționează existența Yoga undeva în jurul anului 3000 î.e.n. Chiar și așa, erudiții afirmă că au motive să creadă ca Yoga a existat și înainte, urmărindu-i începuturile în șamanismul din Epoca de Piatra. Atât șamanismul cât și Yoga au caracteristici similare, în special în privința eforului lor de a îmbunătății condiția umană a timpurilor respective. De asemenea, ambele au ca scop ”vindecarea” membrilor comunității, practicanții lor acționând ca mediatori religioși. Chiar dacă acum Yoga este descrisă ca fiind concentrată asupra sinelui, ea a început cu o mult mai puternică atitudine orientată spre comunitate.

Pentru o mai mare claritate în discuția despre istoria Yoga, o putem împărți în patru perioade distincte: Perioada Vedică, Perioada Pre-Clasică, Perioada Clasică și Perioada Post-Clasică.

Perioada Vedică

După cum îi spune și numele, această perioadă este marcată de existența Vedelor. Vedele sunt scripturile sacre ale Brahmanismului, care la rândul său constituie baza Hinduismului din zilele noastre. Aceste scripturi constau într-o colecție de imnuri de slavă dedicate divinității. Vedele conțin cele mai vechi învățături Yoga și de aceea, învățăturile găsite în Vede sunt denumite ”Yoga Vedică”. Această formă de Yoga este caracterizată de ritualuri și ceremonii care încearcă să depășească limitările minții.

În această perioadă, oamenii se bazau pe așa-numiții ”rishi” (un fel de poeți-înțelepți care și-au dedicat viața studiului Vedelor, denumiți și ”scribi divini”) pentru a învăța cum să trăiască în armonie cu voința divină. Rishi-i aveau de asemenea darul de a ”vedea” realitatea ultimă, prin prisma practicii spirituale intense. Tot din această perioadă provin și primele relatări despre unii yoghini care alegeau să trăiască în izolare (păduri, peșteri, etc).

Perioada Pre-Clasică

Apariția Upanișadelor marchează perioada Yoga Pre-Clasică. Cele aproximativ 200 de scripturi ale Upanișadelor descriu viziunea interioară a realității rezultată din devoțiunea față de Brahman. Aceste texte explică trei subiecte: realitatea ultimă (Brahman), sinele transcendent (Atman) și relația dintre cele două. Upanișadele extind și explică mai detaliat învățăturile Vedice. Yoga împărtășește caracteristici ”identificabile” istoric nu doar cu Hinduismul, ci și cu Buddhismul.

În timpul secolului 6 î.e.n., Buddha a început propovăduirea Buddhism-ului, punând accent pe importanța meditației și pe practica posturilor fizice. Siddharta Gautama, primul buddhist care a studiat Yoga, a atins starea de iluminare la vârsta de 35 de ani. Mai târziu, în jurul anului 500 î.e.n., a fost scrisă Bhagavad-Gītā (sanscrită: भगवद् गीता, sau ”Cântecul lui Dumnezeu”, într-o traducere liberă), text care constituie, în momentul de față, cea mai veche scriptură Yoga cunoscută. Textul e dedicat în întregime sistemului Yoga, și confirmă că Yoga era deja o practică străveche în momentul scrierii sale. Totuși, nu indică un interval istoric exact în care Yoga ar fi apărut.

Ideea centrală din Gītā este că a trăi cu adevărat înseamnă a fi activ, iar pentru a putea evita dificultățile vieții (atât cele ale propriei vieți, cât și dificultățile vieților celorlalți), acțiunile noastre trebuie să fie benefice și să transceandă ego-ul. Așa cum Upanișadele extind învățăturile din Vede, Bhagavad-Gita este clădită peste (și incorporează) doctrinele din Upanișade. Concret, textul constituie o conversație între prințul Arjuna și zeul Krishna, concentrându-se pe importanța atitudinii de opoziție în fața răului.

Astfel, în Gita, trei fațete ale existenței trebuie să fie armonizate și perfect integrate în stilul nostru de viață: Bhakti (devoțiunea prin iubire), Jnana (cunoașterea sau contemplarea) și Karma (acțiunea detașată). Bhagavad-Gita încearcă astfel să unească Bhakti Yoga, Jnana Yoga și Karma Yoga, iar acesta este motivul principal pentru care textul a dobândit o atât de mare importanță.

Perioada Clasică

Perioada Clasică este marcată de o altă creație – Yoga Sutra. Scrisă de Patanjali în jurul sec. 2 e.n., Yoga Sutra este o încercare de a defini și standardiza Yoga clasică. Textul este compus din 195 de aforisme (sau ”sutra”-e, din cuvântul sanscrit सूत्र, care înseamnă ”fir, ață, sfoară”), care expun sistemul Raja Yoga (”Yoga regală”) și principiile sale definitorii, descrise ca fiind cele opt părți/ramuri ale căii Yoga (Ashtanga Yoga). Acestea sunt:

  1. Yama (cele cinci “abţineri”): violenţă, minciună, furt, sex (ilegal) şi posesiuni;
  2. Niyama (cele cinci “respectări”): puritate, mulţumire, austerităţi, studiu şi devotament;
  3. Asanas (sau exerciții/posturi fizice); literal, ”asana” înseamnă ”şedere”, şi Patanjali foloseşte acest termen pentru a denumi poziţia şezută a corpului în timpul meditaţiei; mai târziu însă, odată cu afirmarea Hatha yoga, ”Asana” a început să denumească toate posturile folosite în practica Yoga;
  4. Pranayama (”controlul Forţei Vieţii”): controlul prān-ei (prăna), forţa vieţii sau energia vitală;
  5. Pratyahara (”retragerea simțurilor”): Înfrânarea organelor de simţ, retragerea simțurilor în pregătirea pentru meditație;
  6. Dharana (”concentrarea”): fixarea atenţiei asupra unui singur obiect;
  7. Dhyana (”meditaţia”): contemplarea intensă asupra adevaratei esenţe a realităţii;
  8. Samadhi (”eliberarea”): atingerea stării de iluminare superconştientă, de extaz divin.

Patanjali credea că fiecare individ e compus din materie (prakriti) și spirit (purusha). Mai mult, el era de părere că cele două trebuie separate, pentru a putea astfel purifica spiritul – aspect care se situa într-un puternic contrast cu învățăturile Yoga din perioada Vedică și Pre-Clasică, învățături care puneau accent pe uniunea dintre corp și spirit.

Conceptul lui Patanjali a fost dominant timp de câteva secole, astfel încât mulți practicanți Yoga au ajuns să se focalizeze exclusiv pe meditație, ignorând asana-ele. Abia mai târziu s-a reușit reaprinderea viziunii corpului ca un templu, iar importanța asana-elor a renăscut. De data aceasta, yoghinii au încercat să folosească tehnicile Yoga pentru a transforma corpul fizic si a-l face nemuritor.

Perioada Post-Clasică

În acest interval se observă o proliferare a literaturii și a practicii Yoga. Yoga post-clasică diferă de primele trei prin faptul că se focalizează mult mai mult pe momentul prezent. Astfel, Yoga nu mai încearcă să elibereze ființa de realitate, ci mai degrabă o învață să accepte realitatea prin trăirea clipei prezente.

Civilizația vestică a ajuns să facă cunoștință cu Yoga la începutul secolului 19. Inițial era studiată ca fiind o parte a filosofiei orientale, și a început prin a fi practicată ca o mișcare spre sănătate fizică și vegetarianism la începutul anilor 1930. În 1960 apăruseră deja foarte mulți înțelepți indieni care expuneau învățătura Yoga celor interesați. Unul din ei a fost și Maharishi Mahesh, yoghinul care a popularizat meditația transcendentală. Un alt mare yoghin a fost și Swami Sivananda. Inițial, Sivananda a lucrat ca și doctor în Malaezia, dar a ajuns ulterior să deschidă școli spirituale în America și Europa. Cea mai proeminentă din cele peste 200 de lucrări scrise de el o constituie varianta modificată a celor Cinci Principii Yoga, care sunt:

  1. Savasana, sau relaxarea profundă
  2. Asanas, sau exercițiul fizic
  3. Pranayama, sau respirația corespunzătoare
  4. Dieta adecvată
  5. Dhyana, sau gândirea pozitivă și meditația

După cum spuneam, Sivananda a scris mai mult de 200 de cărți despre Yoga, vedanta sau filosofie; de asemenea, a avut și mulți discipoli care au extins învățăturile Yoga, spre exemplu: Swami Satchitananda, care a introdus incantațiile și Yoga la festivalul de artă și muzică de la Woodstock, Swami Sivananda Radha, care a explorat conexiunea între psihologie si Yoga, și Yogi Bhajan, care a început să predea Kundalini Yoga în anii 1970.

Astfel am văzut cum, încă de acum 5000 de ani, Yoga a continuat să își extindă învățătirile, trecând dincolo de barierele culturale, lingvistice și religioase ale întregii lumi. :)

Permalink| martie 2009

Lasă un comentariu